Ştiri   Invitaţie la TechInnov, Paris/Orly, 16 februarie 2012

Invitaţie la cea de-a 6-a ediţie a Convenţiei de afaceri din domeniul tehnologiei, inovaţiei şi cercetării - TechInnov

Cea de-a 6-a ediţie a Convenţiei de afaceri din domeniul tehnologiei, inovaţiei şi cercetării, « Techinnov », va avea loc la Paris, în data de 16 februarie 2012.

 

Scopul TechInnov este de a oferi factorilor de decizie europeni posibilitatea stabilirii de contacte şi contracte cu noi furnizori de servicii, produse sau know-how. Domeniile vizate sunt: software şi sisteme complexe, industria auto, domeniul aeronautic şi spatial, industriile eco şi toate sectoarele de activitate asociate, etc. Manifestarea este subvenţionată în proporţie de 85% de partenerii instituţionali ai organizatorului francez (Proximum), respectiv Comisia Europeană, Guvernul Francez,  Regiunea Ile de France, etc.

 

Organizatorii încurajează participarea firmelor româneşti, care au posibilitatea de a expune într-un stand gratuit (în cazul participării a minim 10 companii înscrise), ceea ce poate conferi o vizibilitate sporită delegaţiei române, precum şi ocazia realizării unui număr ridicat de întâlniri de afaceri.

 

În cazul realizării unei participări de grup, firmele româneşti pot beneficia de:

1. Organizarea întâlnirilor de afaceri în standul personal (4 m²), echipat şi mai înalt decat posturile obişnuite, ceea ce conferă vizibilitate sporită şi poate atrage un număr mai mare de întâlniri (inclusiv neplanificate);

2. Delimitarea spaţiului acordat firmelor printr-un covor personalizat;

3. Includerea numelui şi programului de întâlniri al firmelor din stand în catalogul distribuit participanţilor şi pe harta evenimentului

 

Taxa de participare la această acţiune este 155 de Euro şi include: publicarea profilului firmei în catalogul tehnic editat on-line şi trimis tuturor participanţilor; planificarea întâlnirilor ; accesul nelimitat la conferinţe, prezentări, ateliere şi pauze de cafea şi o invitaţie la cocktail-ul oficial al serii.

 

În conformitate cu profilul evenimentului, taxele de participare se percep exclusiv furnizorilor de produse şi servicii, în timp ce pentru pontenţialii contractori (care trebuie să aibă o listă de necesităţi reale), participarea este gratuită.

 

Relatii suplimentare: Silvia Popa, tel: 0033146901902;

e-mail : popa@proximumgroup.com

Data publicării: 02/12/2011
BPCE Paris

Taguri: Franţa, ştiri UE, convenţie de afaceri.



Bookmark and Share